" />

15 ACTIVITĂȚI simpatice pe care le poți face închis în casă împreună cu familia

indoor

În contextul necesarei autoizolări în timpul pandemiei, ne petrecem cu toții timpul acasă și toată lumea caută să descopere – sau să inventeze! – diferite activități și jocuri ușor de practicat și care pot a vea darul de a-ți îmbunătăți starea de spirit, evitând deprimarea. Pe lângă faptul că ne putem uita la mai multe filme „de demult”, putem începe acel serial pe care l-am tot amânat luni de zile (…fiindcă nu aveam timp de binging!) sau să ne petrecem și mai mult timp pe rețelele de socializare, putem să ne orientăm și către multe alte lucruri.
Pe lângă asta, pot fi descoperite o mulțime de activități aparent nespectaculoasepe care să le faci acasă și cărora până acum nu le-ai acordat atenție, cum ar fi să înveți o nouă limbă străină sau – la limita banalității dar și a utilității! – să îți faci curat în garderobă, aruncând o grămadă de haine nepurtate și inutile. Iată mai multe asemenea idei:
1. În primul rând, ai grijă de tine și de ai tăi
În astfel de momente destul de încrâncenate pe care le traversăm cu toții, nu ar trebui să uităm că cel mai important lucru este să avem grijă de noi și de ființele dragi, apropiate. În acest sens, putem pregăti o mască pentru față, putem face o baie cu foarte multă spumă sau chiar să medităm la tot felul de chestiuni banale, adesea neglijate din lipsă de timp – de pildă, ce putem face pentru a înveseli un pic balconul în care s-au adunat atât de multe troace. Fie că sunt lucruri mărunte, contează să faci orice crezi că îți face plăcere și te-ar putea relaxa, ideal fiind să antrenezi și alți membri ai familiei în aceste activități.
2. Campionate de board games
În mod cert ai încercat până acum diferite jocuri de societate, precum Monopoly, Activity, Scrabble, Uno, Catan etc., așa că nu ar fi rău dacă le-ai mai acorda o șansă și în timpul în care ți-l petreci acasă alături de familia ta. Este o modalitate prin care să îți întărești și mai mult legătura pe care o ai cu persoanele dragi. Poți, chiar, organiza mici campionate pe durate prestabilite, la sfârșitul cărora să acorzi trofee simbolice nu doar câștigătorilor ci și tuturor participanților.
3. Fă-ți planuri de lectură
În biblioteca ta s-au strâns o mulțime cărți captivante adunate de pe la târgurile de carte – Gaudeamus sau Bookfest – ori cumpărate pentru diferite vacanțe în care ai găsit, totuși, multe alte lucruri de făcut. Iată că este momentul ideal în care să te apuci să citești acele cărți pe care le-ai tot amânat pe motiv că nu ai timp. Este o modalitate perfectă de a te relaxa și în plus, poți face acest lucru alături și de alți prieteni prin intermediul unei platforme, cum ar fi Skype, iar astfel să faceți un grup de lectură pentru a putea discuta impresiile voastre despre cărțile pe care le-ați citit. De pildă, puteți discuta despre care este cea mai provocatoare carte din seria de Istorii Secrete a Editurii Integral!
CORONAVIRUSUL între adevărul științific și teorii ale conspirației
4. Începe o vânătoare de comori împreună cu toată familia
O activitate excelentă în cazul în care ai și unul sau mai mulți copii este să organizezi o „vânătoare de comori” în casă. Este interactivă, interesantă și chiar te poți distra alături de cei mici, care se vor simți antrenați într-o mică aventură, mai ales dacă, la final, îi așteaptă și premii… gustoase, cum ar fi un baton de ciocolată sau ceva similar. Iar, dacă locuiești în casă și cu alte persoane, de vârste diferite (părinții sau bunicii), poți face același lucru, fiind o activitate care îi poate provoca să iasă pentru o oră-două din zona de confort și să mai uite de plictiseala inerentă.
5. Inventează un joc nou
Te-ai gândit vreodată cum sunt create jocurile de societate populare? De multe ori, ele apar în urma unor „accidente” domestice haioase sau pur și simplu „explodează” în urma unor momente prelungite de acalmie. Lista posibilităților este, practic, infinită, poți specula orice ți se întâmplă în casă sau poți lua în bășcălie ticurile sau hachițele celorlalți membri ai familiei, transformându-le micile defecte sau obsesii comportamentale în provocări amuzante. De pildă, „Fă o listă de 100 de cuvinte esențiale legate de bucătărie fără să pomenești niciun ingredient culinar sau vreo mâncare”!
6. Cartografiază încrucișat harta pasiunilor voastre
Acum, este, poate, momentul cel mai potrivit să vă cunoașteți mai bine, tu și ceilalți din familia ta! Trageți-vă la sorți numele de pe bilețelele amestecate într-un bol și, apoi, în termen de 15 minute, enumerați pe o hârtie cele mai importante pasiuni și preocupări ale celui al cărui nume l-ați extras. În plus, fiecare este rugat să facă aceeași listă și pentru sine. La sfârșit, comparați rezultatele și discutați deschis, chiar cu o tentă ironică, despre omisiunile și inadvertențele apărute. S-ar putea să apară multe, multe surprize, totul e să nu dați o coloratură dramatică nepotrivirilor dintre paradigmele astfel constituite. Dimpotrivă, comentați totul râzând sănătos!
7. Dedică-te unui nou hobby
Un alt lucru pe care îl poți face în casă este să îți ocupi timpul cu un nou hobby. Fie că vorbim de pictat, desenat sau orice altceva crezi că te-ar putea umple de bună dispoziție, merită să încerci, chiar și pentru prima dată și chiar dacă, aparent, nu pari să ai nicio aplecare spre domeniul respectiv. În fond, ce te costă să încerci? Dacă niciunul dintre voi nu a pictat până acum, puteți face și un mic concurs, de pildă „Cine desenează cea mai interesantă farfurie cu mâncare”.
8. Nu renunța la antrenamente
Există o mulțime de variante prin care să îți continui antrenamentele chiar și din inima casei tale. (Bunăoară, un atlet spaniol a reușit să alerge 61 de kilometri într-o singură zi chiar în sufrageria apartamentului său!) Un prim pas pe care ar trebui să îl faci este să te uiți pe YouTube la o serie de tutoriale cu diferite exerciții fizice, iar ulterior să îl alegi pe cel care se potrivește nevoilor tale. La fel de bine poți încerca și yoga ori pilates. Este o modalitate de a te relaxa, dar și de a te păstra în formă. Poți schimba impresii pe Skype cu amici tăi și poți provoca membrii familiei la o mică sesiune de antrenamente în grup.
9. Marea curățenie în garderobă
Cu toții avem în dulapuri o mulțime de haine pe care până în prezent nu le-am purtat absolut deloc sau pe care le-am probat ultima oară acum patru sau cinci ani, când, deh, aveam o cu totul altă siluetă iar trendurile în fashion erau destul de diferite față de cele actuale. Așa că, profitând de timpul „liber” care tocmai a apărut di abundență și pare să te copleșească din lipsă de alte preocupări, te poți apuca să îți faci o curățenie generală în garderobă pornind de la filosofia de organizare a stilului de viață promovată de Marie Kondo, conform căreia trebuie să îndepărtăm definitiv lucrurile inutile din viața și din șifonierele noastre.
10. Învață o nouă limbă străină
Nu este niciodată prea târziu să înveți o limbă străină, iar pe lângă asta, este o abilitate care te poate ajuta pe viitor. Sau este o aventură în sine, ca și cum ai descoperi un nou continent, o lume nouă și plină de revelații. Mai ales că nu ar trebui să îți faci griji că nu poți face asta din casă deoarece te poți folosi de diferite aplicații gratuite destinate învățării limbilor străine, cum ar fi Duolingo sau Rosetta Stone.
11. Urmează unul dintre multele cursuri disponibile online
Trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume în care online-ul ne ajută extrem de mult. Astfel că de ce nu ai încerca să te destinzi îurmând un curs online, fie de gătit, design, business, dezvoltare personală, vorbit în public, social media sau digital marketing. Sau orice altceva!
12. Distrează-te pe TikTok
Dacă nu ai încercat până acum TikTok, iată că acum este momentul. TikTok este o aplicație care îmbină partea de video și divertisment și prin care te poți filma singur, iar în video-urile respective de 15 secunde să adaugi diferite melodii, sunete și filtre, astfel încât să creezi o poveste în jurul lor. Rezultatul poate fi unul superhaios și poți compara filmulețul tău cu cele realizate pe aceeași temă de către partenerul sau copiii tăi.
13. Inventează un nume nou pentru animăluțul tău de companie
În această perioadă, ai timp să te joci mai mult sau să-l observi mai atent pe cățelușul sau pisica ta, pe mica ta broască țestoasă sau pe hamster ș.a.m.d. Gândește-te care sunt filmele tale preferate, treci în revistă personajele principale și încearcă să stabilești care dintre numele sau poreclele lor li s-ar potrivi animalelor tale de companie. Evident, poți face asta împreună cu ceilalți din casă, independent unul de altul, iar la final va fi superfunny să comparați rezultatele obținute. Nici nu știi ce Avengers sau X-Pets se află lângă tine!
14. Concurs de gătit și de modelat cu pastă de făină
Sigur v-ați făcut o mulțime de provizii inutile și supradimensionate, așa că e timpul să le consumați cumva. Așa că luați fiecare câte o pungă de făină, un pachețel de drojdie și unul de praf de copt, o linguriță de sare și una de zahăr, opțional unul sau două ouă, câte un pahar de lapte sau de apă călduță și apucați-vă de improvizat forme sau figurine din aluat. La final, aveți dreptul să le decorați cu câte un alt ingredient „secret” ales din cămară. Sub supravegherea unui adult, băgați-le pe toate la cuptor și… să vedem care e cel mai simpatic preparat și care, eventual, este și comestibil! Poate că lângă voi se afla un MasterChef și habar nu aveați de asta!!!
15. Faceți răsaduri pe balcon
Dacă nu stați la curte și nici nu aveți o grădină la țară, balconul sau loggia voastră poate reprezenta un solar „natural” sau o seră absolut surprinzătoare. Nici nu vă imaginați câte lucruri puteți cultiva acolo: plante de gust (mărar, pătrunjel, cepșoară, usturoi verde etc.), roșii cherry, ardei iuți miniaturali (ciușcă!), castraveți cornichon „bonsai” și multe altele. Ai nevoie doar de câteva ghivece mici sau mijlocii, de pământ de flori, de câteva pliculețe de semințe (le găsiți peste tot!), de apă și de… un pic de răbdare. Nu exagerați cu udatul și, după ce dau primele mlădițe, aveți grijă să orientați periodic ghivecele după soare. Puteți ține și un jurnal în care să vă notați zilnic progresele înregistrate în grădinărit. Orice mâncare veți face folosind plantele crescute în propriile ghivece vi se va părea infinit mai gustoasă decât una obișnuită!

Joaca-te cu noi ! legume