" />

Cum a ajuns Karol Sevilla sa joace in serialul “Soy Luna”

karol

Karol Sevilla este interpreta personajului principal din serialul Disney Channel “Soy Luna”. Iata cum a ajuns sa fie vedeta Disney.

“Să fiu sinceră, nu am ştiut de la început că îmi va plăcea actoria. Habar nu aveam dacă voi putea să joc, să cânt şi să dansez. Am învăţat să fac toate acestea lucruri luând lecţii. În timpul acestor lecţii, mi-am dat seama că îmi place lumea actoriei. Am început să avansez: am mers la şi mai multe lecţii de dans, canto şi actorie. Cum am ajuns la audiţiile pentru Disney? Prin intermediul unei prietene. Ea mi-a spus va fi un casting. M-am dus. Dar a fost o serie de provocări. Eram prea scundă şi prea tânără.

Cu toate acestea, nu am renunţat, am luat o atitudine pozitivă şi am privit partea bună a lucrurilor. Mă gândeam că dacă nu obţin un rol în acest serial, poate voi fi remarcată pentru alt program, odată ce oamenii de la Disney vor afla despre mine. M-au rugat să vin la următoarea rundă de audiţii. Am spus: “Wow!”. Când m-au chemat pentru următoarele audiţii, asta însemna că eram în runda finală. O săptămână mai târziu, mi-au spus că trebuie să merg în Argentina pentru un alt interviu. Mi-am spus: “Wow, asta e o ocazie uriaşă pentru mine”. Nu mai zburasem niciodată cu avionul şi asta a fost o ocazie grozavă, mai ales că ştiam că dădeam audiţie pentru un personaj frumos.  Când am ajuns, mi-am cunoscut colegii actori şi am vizitat un pic locurile, apoi mi s-a spus: “Ei bine, mulţumim”. Nu mi-au spus să rămân sau ceva de genul acesta.

Dar o săptămână mai târziu, m-au sunat şi mi-au spus: “Bine ai venit în familia Disney. Ai fost acceptată în serial. Felicitări!”.  Am spus: “Mulţumesc mult pentru că mi-aţi dat această ocazie. Şi promit că nu vă voi dezamăgi”. Apoi am început să plâng, m-am dus în camera mea, mi-am făcut bagajele şi am spus: “Plec”, a declarat Karol Sevilla pentru bucatarici.ro.

Joaca-te cu noi ! legume