" />

Cum poti planta un mic arbore de CAFEA la tine acasa!

a--

Arborele de cafea creşte în zone ecuatoriale precum America Centrală, Brazilia, Africa, Madagascar, India și Indonesia. Dar îl poţi cultiva şi tu, în casă. Plăntuţele se găsesc de cumpărat, de pe internet si, mai rar, la magazine de bricolaj. Acestea se ţin o vreme în vase mici, ca să-şi formeze rădăcinile, apoi se transplantează în ghivece unde pot trăi zeci de ani.

Potrivit conf. dr. Paulina Anastasiu, directorul Grădinii Botanice din Bucureşti, arborele se simte bine la o temperatură de 17-28°C, iar solul trebuie să fie bogat în materie organică, azot, acid fosforic și potasiu. De la semănare şi până la coacerea primelor fructe trec circa 4-5 ani. La maturitate, arborele va produce flori albe, cu un miros asemănător florilor de iasomie. Procesul de coacere a fructelor este îndelungat – în funcţie de specie, durează de la 7 până la 11 luni, de la înflorire până la culegere. Fructul este inițial de culoare verde și își schimbă coloritul în roșu atunci când este copt.

„Planta se udă atunci când observaţi că pământul începe să se usuce, iar apa e bine să se pună nu în mijlocul vasului, direct pe tulpină, ci pe margine, acolo unde sunt rădăcinile. Frunzele se şterg periodic şi se pulverizează pe ele apă, pentru a menţine umiditatea”, a mai spus Paulina Anastasiu, în cadrul unui eveniment Nescafe despre pericolele la care sunt expuşi arborii de cafea de pe marile plantaţii. Pentru că, da, arborele de cafea este destul de sensibil la fluctuaţiile de temperatură, iar pe plantaţii îl pândesc dăunătorii (sute de specii de insecte, viermi şi păianjeni) şi bolile.  Dar, dacă treceţi peste toate acestea, copacul vostru a ajuns mare şi a făcut fructe, mare atenţie cum uscaţi boabele de cafea! Există două metode: prelucrare uscată (fructele întregi sunt puse la soare, pe mese speciale, fiind întoarse constant, cam de 15 ori pe zi, pentru a se usca uniform) şi prelucrare umedă (sunt trecute printr-un aparat care îndepărtează pulpa, apoi fructele sunt lăsate să fermenteze timp de 12-36 de ore, în rezervoare speciale). La sfârşit, dintr-un arbore de cafea poţi obţine circa jumătate de kilogram de boabe.

Joaca-te cu noi ! legume