" />

Cum sa cultivi MANDARINUL in apartament – metoda simpla

mandarin

Locuinţele sunt un mediu tolerat de plante exotice precum citricele. Horticultorii ne asigură că portocalii şi mandarinii, de exemplu, pot fi crescuţi în ghivece, şi ne oferă nu numai aroma deosebită, ci mai ales un plus la capitolul estetic.

Dacă îi vrem în locuinţa noastră, trebuie mai întâi să ne asigurăm că avem lumină si o temperatură de peste 22 de grade.

Ghiveciul trebuie să conţină un sol format din nisip şi pământ gras. Atenţie şi la dimensiunea recipientului.   ”Trebuie să alegi întotdeauna un ghiveci corespunzător, adică să fie bine proporţionat cu planta. În cazul în care foloseşti un recipient prea mare, solul va rămâne umed prea mult timp, iar sistemul radicular poate putrezi, determinând astfel moartea plantei. Ca şi material pentru container, pentru ghiveci poţi alege plasticul deschis la culoare, teracota sau lemnul. Asigură-te întotdeauna că sunt prevăzute cu orificii adecvate unui drenaj bun”, scrie pe blogul său Adela Pârvu, specialist în design peisagistic, care ţine să recomande teracota ca material din care să fie realizat ghiveciul.

Pentru ca un mandarin de apartament să aibă o dezvoltare lipsită de probleme, acestuia îi trebuie apă şi cel puţin patru ore de lumină naturală în fiecare zi. ”La fel ca şi lămâiul, mandarinul se cultivă prin seminţe. Dintr-o mandarină mică,  scoate seminţele. Spală-le bine şi ţine-le într-un şervet de hârtie alb, pentru că au nevoie de lumină, şervet care trebuie menţinut permanent umed pentru două-trei zile. Când sâmburele a crăpat se poate planta în pământ. Mandarinul are nevoie de un sol nisipos combinat cu pământ gras. Formula este o parte pământ gras, o parte lut, o parte nisip. Poţi să pui în pământ una sau mai multe seminţe. Acestea se plantează la aproximativ un centimetru adâncime”, scrie Otilia Ignat, pe site-ul casa-gradina.ro.

După plantare, solul trebuie udat de fiecare dată la 2 – 3 zile, chiar mai des dacă aerul din casă este uscat. Solul trebuie să fie aproape mereu umed pentru a stimula încolţirea. După de răsar, udările se răresc, pentru a evita putrezirea rădăcinilor.

Un mandarin ornamental are nevoie de temperaturi constante, de peste 22 de grade Celsius, însă temperatura optimă este de aproximativ 28 de grade Celsius. În casă are nevoie de foarte multă lumină, iar dacă este posibil, de razele directe ale soarelui. Vara, ghiveciul poate fi mutat pe balcon sau în grădină, într-un loc însorit.   ”Speranţa de viaţă a unui mandarin ornamental este şi de 20 de ani, dacă i se asigură toate condiţiile. Dacă se plantează în amestecul potrivit de sol, beneficiază de stimulatori de polenizare, este protejat de dăunători, udat corect, are lumină, căldură, mandarinul poate trăi mult”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, citat de www.adevarul.ro.

Reţeta de plantare şi creştere a mandarinului poate fi aplicată şi în cazul altor citrice, precum lămâiul, portocalul.

Joaca-te cu noi ! legume