" />

Cum se prepara COZONAC in diferite epoci

cozonac

Cozonacul are o istorie indelungata. La originea cozonacului, ca si a altor prajituri cu aluat, se afla painea, iar tehnicile de dospire si coacere au evoluat in timp. Drojdia a fost folosita din timpuri stravechi ca ferment pentru dospirea aluatului. in Egiptul antic existau, conform descoperirilor arheologice, cuptoare pentru copt. De asemenea, desene care dateaza de cca 4.000 de ani atesta ca egiptenii stiau sa faca paine dospita de felurite tipuri, unele fiind indulcite cu miere.

Tot in Antichitate, grecii faceau un tip de cozonac indulcit cu miere si presarat cu nuci, care se numea ”plakous”.

Romanii, care au preluat folosirea drojdiei de la egipteni si greci, au diversificat si imbogatit reteta pentru cozonaci, adaugand, spre exemplu, oua, unt, fructe uscate. Romanii au avut la inceput doua feluri de cozonac, care erau oferite ca ofranda zeilor: ‘libum”, un cozonac de dimensiuni mai mici, si ”placenta”, un cozonac cu branza, stafide si alune. Mai tarziu au aparut si variante de cozonac, de dimensiuni mai mari, consumate de oameni, scrie Agerpres.

In Evul Mediu, brutarii europeni faceau adesea cozonaci cu fructe uscate deoarece acestea tineau mai mult timp.

In Marea Britanie, prima reteta de cozonac a aparut intr-o carte de bucate in 1718, autoarea recomandand ca aluatul sa fie copt in forme lungi si inguste, aceasta formula ramanand consacrata pana in zilele noastre.

Francezii foloseau pentru cozonacul propriu-zis termenul ”la brioche”. In secolul al XIX-lea, cel de-al treilea fel de mancare, desertul, continea adesea cozonac.

In general se considera ca reteta de cozonac asa cum este ea cunoscuta in prezent a fost consacrata in secolul al XIX-lea de europeni.

Păstorel Teodoreanu considera că un cozonac reușit se poate face numai cu 50 de ouă de țară! Cel puțin, așa proceda bunica sa!

Joaca-te cu noi ! legume