" />

4 REȚETE de supă cu USTUROI, pentru alungat duhurile rele!

supa-u-1

Usturoiul – cel puțin la noi, la români – rănâne un remediu universal împotriva duhurilor rele!
SUPA DE PUI CU MULT USTUROI
Supa de pui este o rețetă care este atât de potrivită mai cu seamă la cumpăna dintre anotimpul rece și cel al florilor, când ne găsim sub amenințarea gripelor de tot felul dar și al simplelor răceli…
Ai trebuință de următoarele:
• 4 linguri bune de unt (cam 60 de grame)
• 2 cepe mijlocii tocate
• 2 tije de ţelină, tocate fin
• 2 morcovi, tăiaţi rondele
• 1 lingură de făină cernută
• 1 litru de supă de pui ușor îngroșată (fiartă bine, până ce scade la două treimi lichidul din oală)
• 500 grame carne fiartă de pui (dacă se poate să fie pui de țară, cu atât mai bine!)
• 1 lingură de pătrunjel proaspăt tocat
• 1-2 linguriţe din condimentele sau mirodeniile care îți plac cel mai mult
• piper şi sare, după gust
• 2 căpățâni potrivite de usturoi, zdrobite în piuliță după ce au fost curățate de foi
• dacă pofta e mare, o mână din pastele preferate (poate fi și fidea simplă de casă)

Leacuri împotriva gripei, remedii vechi și noi, rețete sănătoase găsiți în volumul GHID PRACTIC DE PREVENIRE A INFECTĂRII CU COVID-19, apărut la Editura Integral, la prețul promoțional de 24,99 lei.

Mod de preparare:
Mai întâi de toate se topește untul într-o cratiță mare la foc molcom și se prăjesc ușor solzișorii de ceapă, dimpreună cu rondelele de țelină și morcovi (nu mai groase de o jumătate de deget), până când încep să se înmoaie, adăugând și usturoiul spre finalul operațiunii, când toate cele vor fi căpătat o frumoasă culoare brun-aurie.
Se face un rântaș ușor, amestecând făina cu o lingură de lemn, având grijă să-l lăsăm să se pătrundă timp de 2=3 minute. Abia apoi se adaugă supa de pui fiartă bine într-o altă oală și se lasă amestecul astfel obținut să dea încă o dată în fiert, amestecând mereu cu linguroiul de lemn.
După aceea, se oprește focul și se condimentează cu sare, piper și tot ce mai poftești, lăsându-le pe toate împreună încă vreun sfert de ceas, având grijă ca toate legumele să fie deja moi. (După cum ne este obiceiul, acum zeama se poate strecura sau, mai degrabă, nu!)
În fine, a venit și vremea să se adauge carnea fiartă de pui și prefăcută fâșiuțe domol și se pune din nou pe foc până când se încălzește, fără a mai da din nou în clocot. În cele din urmă, mai punem doar pătrunjelul verde tocat (poate și frecat cu un vârf de cuțit de sare) … și supa de pui e cam gata!
Numai că, dacă foamea e mare, alăturat se mai poate fierbe și o mână din pastele preferate, care se pot adăuga după ce carnea de pui a fiert, la rându-i, cum se cuvine.
Supa de pui astfel dichisită e numai bună pentru cei suferinzi de gripă sau răceală dar merită a fi gustată de toată lumea, pentru că îți dă o nemaipomenită stare de bine! Zeama aceasta minunată întremează pe cei suferinzi și aduce bucuria pe chipurile tuturor celor care cred în Cuvântul lui Dumnezeu!
CORONAVIRUSUL între adevărul științific și teorii ale conspirației
SUPĂ DE CARTOFI CU PÂINE PRĂJITĂ ȘI USTUROI

Ai trebuință de următoarele:
5 linguriţe ulei de măsline
2 cepe
3 căţei de usturoi
3 cartofi mari albi
2 ramuri de rozmarin
8 felii de pâine
1 l supă de legume
sare
Mod de preparare: Spălăm, curăţăm şi tăiem în cuburi nu prea mici cartofii, apoi îi punem la fiert în apă cu puţină sare vreme de 10 minute. Curăţăm şi tăiem ceapă mărunt. O punem la călit în ulei încins. Când s-a înmuiat, adăugăm usturoiul zdrobit şi o ramură de rozmarin. Scurgem cartofii şi îi punem peste ceapă şi usturoi. Peste ele turanam supă de legume caldă. Dăm în clocot şi lăsăm să fiarbă 20 de minute la foc foarte mic. În acest timp, încingem cuptorul. Tăiem pâinea şi o ungem cu ulei de măsline, o frecăm cu usturoi şi rozmarin şi o punem la copt timp de 10 minute. După ce toate ingredientele sunt fierte, supă se transferă într-un blender şi se mixează până când obţinem o pastă omogenă. După ce s-a obţinut consistentă dorită, supă se pune în boluri şi se serveşte cu pâinea prăjită.
 Cartea de bucate de Post;
 Rețete de suflet – Cele mai gustoase bucate gătite în mânăstirile românești;
SUPĂ DE USTUROI
Ai trebuință de următoarele:
6 căpățâni de usturoi
2 cepe albe
1 morcov
1 păstârnac
1 țelină
6 cartofi potriviți
6 rămurele de cimbru proaspăt
4 linguri de ulei de măsline
sare și piper
Mod de preparare: Curățăm legumele, le spălam și le tăiem mărunt. Jumătate din cantitatea de usturoi o punem împreună cu legumele la fiert în apă cu puțin sare. Le fierbem la foc mediu vreme de 20 de minute. Apoi, adăugăm usturoiul rămas și câteva rămurele de cimbru și mai lăsăm oala la fiert 5 minute. Pasăm ingredientele și adăugăm 1 lingură de ulei, sare și piper după gust. Le mai pasăm 1 minut. Supa de usturoi se servește cu crutoane. Pentru obținerea crutoanelor – ungem feliile de pâine cu ulei de măsline, usturoi pisat și cimbru și le dăm la cuptor pentru 5 minute.
 Alfabetul mâncării sănătoase
Cel mai trăznit manual de gătit pentru copii
Confesiunile unui bucătar fericit
SUPĂ-CREMĂ DE USTUROI ÎN PÂINE
Ai trebuință de următoarele:
8 căței de usturoi 750 mililitri supă de legume sau de pui
250 mililitri frișcă
1-2 linguri de ulei de măsline
sare de mare
piper negru
4 pâinici rotunde
(opțional) 100 grame brânză
Mod de preparare:
Se zdrobește usturoiul și se pune la prăjit în ulei până când își eliberează parfumul (atenție, usturoiul nu trebuie să se prăjească, se trece la următorul pas înainte să își schimbe culoarea și să devină maro). Se toarnă apoi supa și se lasă să fiarbă.
Între timp, pregătiți pâinea în care va fi servită supa. Se taie partea de sus a pâinii, ca un capac, și se scobește miezul. După care se baga la cuptor timp de 5 minute, la 170 de grade.
Miezul scobit se adaugă în supă și se mixează cu blenderul până se obține o pastă. Se pune frișcă și se asezonează cu sare și piper după gust.
Supa poate fi servită în pâine cu brânză mărunțită, într-un moment de scăpare regretabilă, nu tocmai vegetariană.

Joaca-te cu noi ! legume